Un general de poliție, consilier al ministrului de Interne, a fost ucis, ieri, la Cairo, de persoane necunoscute, care au deschis focul asupra sa, au anunțat serviciile de securitate, în contextul unui val de atentate jihadiste vizând forțele de ordine.
- Publicitate -
Acest asasinat are loc la o zi după ce armata l-a îndemnat pe comandantul ei, mareșalul Abdel Fattah el-Sisi, să candideze la funcția de președinte, la șapte luni de când acesta l-a destituit pe fostul președinte islamist Mohamed Morsi, și în contextul reprimării sângeroase a oricăror manifestații ale susținătorilor fostului șef de stat.
Generalul Mohamed Said a murit la spital din cauza unor răni la nivelul capului și pieptului. Doi atacatori pe motocicletă au deschis focul asupra lui, în momentul în care ieșea din locuință, în vestul capitalei egiptene, au declarat, pentru AFP, oficiali din cadrul serviciilor de securitate, care au solicitat protecția anonimatului.
Generalul Said conducea Biroul tehnic al Ministerului de Interne, aflat în subordinea directă a ministrului Mohamed Ibrahim. La rândul său, ministrul a scăpat în viață, în urma unui atentat comis pe 5 septembrie, la Cairo, revendicat de către gruparea jihadistă Ansar Beit al-Maqdess.