Duminică, 07 Iunie 2026

GENEVA II: Opoziția siriană îi cere lui al-Assad să predea puterea unui guvern de tranziție

de Cuget Liber Joi, 23 Ianuarie 2014 55 < 1 min citire
GENEVA II: Opoziția siriană îi cere lui al-Assad să predea puterea unui guvern de tranziție
Liderul coaliției opoziției siriene Ahmad Jarba l-a îndemnat miercuri pe președintele sirian Bashar al-Assad să predea puterea unui guvern de tranziție, în cursul sesiunii de deschidere a Conferinței Geneva II, la Montreux. Ulterior, ministrul sirian al Informațiilor a declarat că președintele Siriei, Bashar al-Assad, nu se va retrage de la putere.
Președintele Siriei, Bashar al-Assad, nu se va retrage de la putere, a declarat ministrul sirian al Informațiilor cu ocazia conferinței de pace Geneva II, desfășurată la Montreux, în apropiere de Geneva.
"Bashar al-Assad nu va pleca", a spus Omran al-Zohbi, cerând comunității internaționale să ajute Damascul să "combată terorismul".
Statele Unite, Marea Britanie și Franța insistă pentru înlăturarea regimului Bashar al-Assad și pentru instalarea unui guvern de tranziție în Siria.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent și confruntări între grupuri insurgente afiliate opoziției și serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanțul violențelor este, potrivit diverselor estimări, între 100.000 și 120.000 de morți, scrie Mediafax.
Taguri
Articolul anterior Celulă Al-Qaida care pregătea atentate la ambasada Statelor Unite, DESTRUCTURATĂ
Articolul următor NATO condamnă ferm violențele de la Kiev

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei