Vineri, 05 Iunie 2026

Grecia intră în scenariul roşu. Mii de români vor fi afectaţi

de Madalina PETRESCU Joi, 29 Iulie 2021 270 < 1 min citire
Grecia intră în scenariul roşu. Mii de români vor fi afectaţi
Una dintre cele mai populare destinaţii turistice pentru români intră în zona roşie de risc crescut epidemiologic. Este vorba despre Grecia, iar călătoriile în afară de cele esenţiale sunt descurajate, anunţă Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor pe fondul numărului ridicat de infectări cu COVID-19. Mii de români sunt acum în vacanță în Grecia și cei care nu sunt vaccinați vor intra în carantină. Excepție fac copiii până în 16 ani, potrivit celei mai recente hotărâri a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
Indicele de infecție a ajuns în Grecia la 3.47. Excepție fac copiii cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani, care pot prezenta rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, iar cei cu vârsta mai mare de 6 ani și mai mică de 16 ani. Dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii) nu vor intra în carantină, se precizează în HG nr.51/26.07.2021.
Taguri
Articolul anterior Excursie de o zi la Balcic, pe ţărmul Mării Negre
Articolul următor Pe urmele romanilor - Cetatea Adamclisi şi Tropaeum Traiani

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei