Guvernul britanic a anunțat lansarea unei anchete independente privind ingerința financiară străină în politica din Regatul Unit, în urma condamnării pentru corupție a unui fost europarlamentar din partidul pro-Brexit UKIP, care a participat la o campanie de influență pro-rusă, informează agenția AFP.
- Publicitate -
Pe 21 noiembrie, Nathan Gill, europarlamentar din 2014 până în 2020, a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru că a acceptat zeci de mii de lire sterline de la un om de afaceri ucrainean apropiat Kremlinului, pentru a susține discursuri favorabile Rusiei în Parlamentul European și în mass-media între 2018 și 2019. Gill a colaborat atunci cu Nigel Farage, și el europarlamentar la acea vreme, devenit în prezent liderul partidului anti-imigrație Reform UK, care conduce în sondajele din Marea Britanie.
„Conduita acestui ales este o pată pentru democrația noastră. Ancheta independentă va acționa pentru a șterge această pată", a declarat Steve Reed, ministrul locuințelor, în Camera Comunelor.