Guvernul a adoptat, în ședința de ieri, proiectul de buget pe anul 2009, actul normativ urmând să fie înaintat Parlamentului.
- Publicitate -
Premierul Emil Boc a declarat, după ședința de Guvern, că proiectul de buget va fi transmis astăzi Parlamentului și că acesta conține modificările convenite cu partenerii sociali.
Prim-ministrul a spus că proiectul este concentrat și axat pe trei direcții: menținerea și crearea de noi locuri de muncă, absorbția de fonduri comunitare și "echilibrul" între componenta dezvoltării economice și măsurile sociale, de protejare a persoanelor cu venituri mici.
Boc a mai anunțat, după ședința de Guvern, că s-a decis și înghețarea salariilor demnitarilor în 2009 la nivelul celor din 2008, fiind vizate de această măsură aproximativ 7.000 de persoane.
În privința celorlalți bugetari, Emil Boc a spus că după data de 15 aprilie vor începe consultările cu sindicatele pentru posibile majorări salariale, în funcție de previziunile economice.
Premierul a explicat că măsura înghețării salariilor demnitarilor a fost necesară pentru ca resursele financiare să fie îndreptate către persoanele cu venituri mici.