Guvernul turc a anunțat, vineri, că nu va demara proiectul urbanistic din parcul Gezi până când justiția nu va permite realizarea lui, a anunțat purtătorul de cuvânt al executivului după reuniunea de joi noapte, dintre premierul Recep Tayyip Erdogan și repre-zentanții manifestanților, relatează agenția EFE.
- Publicitate -
Chiar dacă justiția își va da acordul pentru realiza-rea proiectului, care implică distrugerea parcului și tă-ierea a circa 600 de copaci, guvernul intenționează să convoace un referendum pe acest subiect, a adău-gat oficialul turc. Pe de altă parte, el a anunțat că se va iniția o anchetă cu privire la folosirea excesivă a forței de către poliție împotriva manifestanților.
Rezultatul întâlnirii cu premierul turc i-a mulțumit pe reprezentanții organizației Solidaritatea Taksim, ce reprezintă protes-tatarii instalați de două săptămâni în parcul Gezi, din apropierea pieței Taksim.