Educația nu va fi afectată de alte reduceri bugetare, în afară de cele aplicate deja prin pachetul 1 de reformă, a declarat miercuri premierul Ilie Bolojan, pentru Edupedu.ro.
- Publicitate -
„Având în vedere pachetul care a fost adoptat, în care pe educație au fost crescute normele didactice și au fost reduse bursele, nu există intenția ca anul viitor pe componenta de educație pe preuniversitar să se mai ia măsuri care să însemne alte reduceri", a anunțat Ilie Bolojan, într-o scurtă declarație pentru Edupedu.ro.
„Deci pe partea de educație măsurile au fost adoptate", a declarat premierul.
Pe „preuniversitar nu vor mai fi luate alte măsuri. Norma didactică stabilită acum se menține", a adăugat Bolojan.
Bolojan a precizat că în urma măsurilor luate deja până acum, per total buget, „am văzut efectele: este prima dată când ne-au scăzut de la 14,2 miliarde de lei, cât reprezentau cheltuielile într-o lună, la 13,7 miliarde, deci o reducere cu 500 de milioane. Trebuie să menținem acest trend de reducere, ca să ne putem reduce deficitul și să ne stabilizăm cheltuielile bugetare anul viitor. Aceasta este realitatea".