Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Imagini terifiante din Grecia! Un ciclon a lovit insulele Paros și Mykonos și a făcut prăpăd

de Oana CHIRANA Marţi, 01 Aprilie 2025 472 1 min citire
Imagini terifiante din Grecia! Un ciclon a lovit insulele Paros și Mykonos și a făcut prăpăd
Un ciclon foarte puternic s-a abătut luni asupra insulelor grecești Paros și Mykonos, provocând inundații devastatoare. Autoritățile au închis școlile, au interzis complet circulația mașinilor, cu excepția vehiculelor de urgență.
Precipitațiile abundente din principalele orașe din Paros, Parikia și Naousa - toate destinații foarte populare de vacanță - au provocat inundații apocaliptice, cu șuvoaie de apă care s-au revărsat pe străzi și au măturat totul în calea lor.
În insula Paros, ploile abundente au provocat alunecări de pietre şi au inundat mai multe străzi. Două persoane care au rămas blocate în autovehiculul lor din cauza inundaţiilor au fost salvate de echipele de intervenţie. Alţi rezidenţi nu au putut să iasă din locuinţele lor.
Pe insula Chios, un feribot nu a reuşit să andocheze după ce cablurile sale au smuls bornele de pe chei, a relatat ziarul To Proto Thema. Vasul a fost nevoit să facă drum întors din cauza condiţiilor meteorologice dificile.
Au fost emise alerte către locuitori
În Mykonos, unde inundațiile au fost mai puțin intense, au fost folosite excavatoare pentru a deschide calea apelor de inundație, care au țâșnit pe lângă cafenelele și restaurantele de pe malul mării.
Autoritățile au ordonat ca școlile din Paros, Mykonos și alte două insule din Marea Egee să rămână închise marți, în timp ce serviciul de protecție civilă a trimis alerte pe telefoanele mobile, instruind locuitorii să rămână în casă. Echipe municipale și antreprenori privați au lucrat pentru a curăța drumurile blocate de stâncile căzute, în timp ce serviciile de urgență au salvat automobiliști blocați.
Mai multe insule din apropierea insulei Paros, din grupul Cyclades, care se află la sud-est de continent în Marea Egee, rămân sub avertizări de vreme severă până marți, transmite stiripesurse.ro
Taguri
Articolul anterior Vă expiră cartea de identitate? Luați măsuri din timp
Articolul următor Panică la metrou! O adolescentă de 15 ani a încercat să își ia viața și s-a aruncat în fața trenului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei