Duminică, 07 Iunie 2026

Împăratul Akihito a rostit tradiționalul său mesaj de Anul Nou, posibil ultimul

de Cuget Liber Marţi, 03 Ianuarie 2017 218 < 1 min citire
Împăratul Akihito a rostit tradiționalul său mesaj de Anul Nou, posibil ultimul
Împăratul Akihito al Japoniei a rostit, ieri, în fața a zeci de mii de persoane, tradiționalele sale urări de Anul Nou, ce ar putea fi ultimele în contextul dezbaterilor actuale legate de eventuala sa abdicare, transmite AFP.
"La începutul acestui an, vă doresc fericire și liniște tuturor, în lume și în țara noastră", a declarat Akihito, de la balconul în care se mai aflau câțiva membri ai fa-miliei sale.
Acesta este primul mesaj de Anul Nou transmis de Akihito după ce, în luna august, și-a exprimat public îngrijorarea privind capacitatea de a-și mai îndeplini rolul, din cauza vârstei.
Împăratul, în vârstă de 83 de ani, se teme că vârsta înaintată l-ar putea împiedica în viitor să-și mai exercite pe deplin rolul de "simbol al națiunii".
Chiar dacă nu a pronunțat termenul "abdicare", această dorință a reieșit din cuvintele sale și a declanșat o reflecție la nivel național cu privire la sfârșitul domniei sale. În baza legii care guvernează Casa Imperială a Japoniei, împăratul nu este autorizat să renunțe la tron în timpul vieții. 
Taguri
Articolul anterior 35 de diplomați ruși, expulzați din SUA
Articolul următor Ambasador asasinat de amantul soției sale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei