Un sat pierdut în uitare, în sărăcie, gloduri și noroaie. Îl găsești la capătul unui drum de țară care străbate câmpuri lăsate pârloagă. Sărăcie la tot pasul. Ai senzația că te afli la capătul civilizației. Câteva case sărăcăcioase, umbrite parcă de vremea posomorâtă, își fac apariția. La intrare, un panou informativ îți atrage atenția. Pe el, steluțele galbene, simbolul Uniunii Europene. Satul Cetatea, comuna Dobromir. Aici, timpul parcă s-a oprit în loc. La prima vedere, doar panoul de la intrare aparține prezentului.
- Publicitate -
Case construite din chirpici și lipite în grabă, cuptoare din lut, arse, unde gospodinele pregătesc pâinea zi de zi și cozonacii în zi de sărbătoare. Pentru oamenii de aici, sărăcia e un mod de viață. Dacă n-ai zări în fiecare curte antene de televiziune, ai avea impresia că aici, timpul a prins într-o buclă viețile oamenilor.
Satul pare pustiu. Pe marginea drumului, un bătrân merge agale. A adunat în viață doar ani. Și nevoi cât cuprinde. Vârsta și vremurile și-au pus amprenta pe chipul lui. E mirat că vede oameni străini în sat. Acolo, e mereu pustiu. Pentru că au avut ghinionul să se nască departe de oraș, șansele de reușită ale copiilor sunt minime. "Suntem vreo 65 de familii în tot satul. Numai români", ne povestește bătrânul.
N-au bani nici să cultive pământurile
În centru, la cișmea, o femeie spală covoare. Afară sunt vreo două-trei grade, dar ei nu-i pasă. S-a obișnuit. "E caldă apa! E mai caldă decât vara!", ne spune Adriana Popa.
Câțiva bărbați, abia ieșiți de la birt, asistă. Ne spun și ei că nu-i chiar așa mare lucru să speli la cișmea iarna. "Eee, da’ io n-am văzut nicio-dată un bărbat aici", spune femeia, supărată, în timp ce freacă de zor la covoare. "Asta nu-i treaba bărbatului", se apără unul, abia sosit la cișmea.
Acolo, timpul nu se măsoară în niciun fel. Oamenii n-au nicio ocupație. Femeile au grijă de copii, fac mâncare și se ocupă de treburile casei. "Aici, și bărbații sunt casnici", ne povestește cineva.
Nea Vasile Sârbu e trist. S-au dus vremurile de altădată. Ne povestește că a lucrat 30 de ani la Băneasa și "la cooperație", iar acum e nevoit să trăiască dintr-o pensie de 400 de lei. Crește animale. În fiecare an, copiii vin să ia porcul pentru Crăciun. "Pentru ei cresc", spune nea Vasile.
Pentru ei, e tare greu. N-au bani nici măcar să cultive pământurile moștenite din moși strămoși. "Pământul e plin de mărăcini", ne povestește un bărbat care spune, cu nostalgie, că odinioară, a avut în mâini frâiele comunei. "Am fost consilier!", ne spune el cu mândrie.
În prag de iarnă, oamenii au primit de la Primărie un ajutor de 100 de lei, pentru lemne. Prea puțin, spun ei.
La cișmea vine o altă femeie. E mirată că vede chipuri străine în sat. "Ce e, ce s-a întâmplat?", întreabă ea, neștiind ce-i cu noi pe acolo. "Eee, ce să fie! Au venit de la Constanța, de la ziar, să vadă cum trăim noi aici. Se mai interesează și de noi câte cineva", îi răspunde femeia care spală covoare de zor. Nemulțumirile ei nu se mai termină. E supărată că a făcut școală, are zece clase, dar n-a lucrat niciodată. "Eee, la ce mi-a folosit!? Tot acasă stau!", spune femeia, supărată foc.
Satul Cetatea este uitat de lume și de autorități, singurul venit al oamenilor fiind ajutoarele de la primărie. "Ajutorul social dat de la primărie este de 70 lei, însă nici pe acela nu l-am mai primit de două luni. Nu avem unde să lucrăm și să stai la o alocație de 40 lei este imposibil de trăit", ne povestește Florentina Vizim. Are 20 de ani și un copilaș care a împlinit, de curând, trei anișori. O mai ajută părinții, care sunt învățători în satele vecine. Soțul i-a murit acum doi ani.
În sat sunt doar câteva locuri de muncă: la cele două magazine, la cârciumă, la școală, grădiniță, poștă și biserică.
"Nu-ți mai rămâne decât să mori"
Pe ulițe, e mare hărmălaie. În sat învață vreo 20 de copii, iar vreo 13 prichindei sunt la grădiniță. O educatoare și o învățătoare se ocupă de educația lor. Ca să facă opt clase, trebuie să meargă la școala din Dobromir, cu microbuzul de la primărie. Dacă vor și la liceu, trebuie să meargă până la Băneasa, care e la vreo 30 de kilometri depărtare. Mulți rămân doar cu opt clase, pentru că părinții n-au bani să-i trimită la studii.
Cișmeaua din centrul satului este locul unde își dau întâlnire mamele care-și așteaptă odraslele să iasă de la școală și grădiniță. Copiii sunt îmbrăcați frumos, îngrijiți și îmbujorați din cauza frigului. Sunt încălțați cu cizmulițe de cauciuc, pentru a se proteja de noroi. "Când plouă, îi dau cizme de cauciuc să nu se murdărească și să nu alunece. Țin rece, dar îi pun două perechi de șosete", ne spune Florentina Vizim, tânăra care-și așteaptă copilul să vină de la grădiniță la cișmea, alături de celelalte mame.
În perioada sărbătorilor, comunitatea e însuflețită de câte un eveniment care rupe lanțurile monotoniei: serbarea micuților. Ei așteaptă nerăbdători serbarea de Crăciun, mai ales că știu că vor primi dulciuri.
În satul Cetatea, avuția se măsoară în numărul găinilor din coteț, al gâștelor care se scaldă în bălțile din centrul satului, al oilor și porcilor din ogradă. În tot satul, găsești doar două-trei case acătării.
Tanti Dumitra e tare supărată. Ne iese-n cale și se plânge că nu mai are curent. E săracă, dar are o casă îngrijită. Curtea e curată, peste tot e ordine. Femeia n-are venit. Trăiește doar din ajutorul social. Bărbatul i-a murit acum câțiva ani, iar copii nu are. "Am 70 de ani, sunt bolnavă, am tumoare. Dar pe cine interesează? Nu-ți mai rămâne decât să mori", se plânge femeia.
În sat nu e niciun medic. Trebuie să meargă tocmai la Dobromir. Iar ca să ia medicamente, trebuie să ajungă la Băneasa. "Mai dăm și noi cui pleacă acolo și ne ia mai multe medicamente. Trebuie să avem în casă, în caz că se îmbolnăvesc copiii", spune o mămică din sat.
În "groapă", așa cum numesc oamenii satul Cetatea, se trăiește greu. Fiecare zi e la fel, iar sărbătorile n-au nimic deosebit. E doar un prilej pentru ca oamenii să-și dea seama cât de săraci sunt.
