Pakistanul şi India au convenit să îşi retragă înainte de sfârşitul lui mai întăririle de trupe desfăşurate la frontierele lor în timpul celei mai grave confruntări militare din ultimele decenii între cele două ţări, a anunţat un responsabil pakistanez în domeniul securităţii, citat de agenţia AFP.
- Publicitate -
Ostilităţile între cele două ţări vecine izbucniseră în urma unui atac sângeros în Kashmirul indian, comis, potrivit New Delhi, de jihadişti susţinuţi de Islamabad.
Dezminţirile pakistaneze nu au oprit cele două puteri nucleare vecine să ajungă la pragul unui nou război deschis, atacându-se reciproc cu drone, tiruri de artilerie şi de rachete.
Această escaladare a făcut ca cele două ţări să comaseze trupe la frontierele lor, în special de-a lungul liniei de control, frontiera de facto a Kashmirului, deja intens militarizată.