Venezuela a anunțat, marți seară, că Statele Unite ale Americii l-au expulzat pe însărcinatul său cu afaceri la Washington, ca represalii la expulzarea a trei diplomați americani din Ve-nezuela, relatează AFP. Alți doi diplomați venezueleni au fost expulzați de pe teritoriul SUA, mai informează autoritățile de la Caracas, la o zi după expulzarea a trei diplomați americani, acuzați de sabotaj economic și de conspirație cu opoziția împotriva regimului. "Guvernul venezuelean se opune expulzării însărcinatului cu afaceri al republicii bolivariene Venezuela la Washington, Calixto Ortega Raos, precum și a secretarului II al ambasadei, Monica Sanchez, și a consulului la Houston, Marisol Gutierrez", a indicat Ministerul venezuelean de Externe.
- Publicitate -