Starea generală a fostului președinte Ion Iliescu s-a deteriorat, la acest moment fiind critică. Mai multe organe i-au cedat rând pe rând, anunţă Spitalului Clinic de Urgență "Prof. Dr. Agrippa Ionescu".
- Publicitate -
În legătură cu starea de sănătate a domnului Ion Iliescu, internat în cadrul Spitalului Clinic de Urgență "Prof. Dr. Agrippa Ionescu", vă informăm următoarele: Starea generală a pacientului s-a deteriorat, la acest moment fiind critică, cu instalarea progresivă a disfuncțiilor multiple de organe, cu afectare respiratorie severă și rezervă ventilatorie semnificativ redusă.
Beneficiază de terapie intensivă maximală, sub supravegherea echipei medicale multidisciplinare.
Vom reveni cu detalii în funcție de evoluția stării de sănătate.