Justiția belgiană a declanșat o anchetă asupra unui caz inedit de recrutare pentru gruparea Statul Islamic (SI) prin intermediul unei scrisori trimise unui deținut într-o închisoare din Bruxelles, au anunțat miercuri Administrația penitenciarelor din Belgia și Parchetul federal belgian, informează AFP, potrivit Agerpres.
- Publicitate -
"Nu avem cunoștință de vreun precedent", a declarat Kathleen Van De Vijver, purtătoarea de cuvânt a Administrației penitenciarelor belgiene.
Un deținut al închisorii din Saint-Gilles din aglomerarea urbană a Bruxellesului a descoperit la începutul lui septembrie o scrisoare strecurată sub ușa celulei sale. Scrisoarea, care-i propunea să se ralieze SI contra promisiunii de a câștiga "un petec de pământ", era însoțită de "un ghid pentru intrare în Siria", relatează agenția Belga.
"Această scrisoare timbrată îl invita să ajungă în zonele de luptă pentru a-și găsi un scop în viață", a precizat la rândul său cotidianul regional La Capitale, care a dezvăluit informația. 'Scrisoarea era însoțită de fotografia unui combatant înarmat și propunea (destinatarului) să intre în contact cu o altă persoană din regiunea bruxelleză', adaugă publicația.
O anchetă judiciară a fost declanșată pentru identificarea expeditorului.