Israelul și Libanul au convenit prelungirea cu 45 de zile a armistițiului anunțat în 16 aprilie de președintele american Donald Trump, a comunicat Departamentul de Stat de la Washington prin purtătorul de cuvânt Tommy Piggott, informează agenția Reuters.
- Publicitate -
Israelienii și libanezii au negociat în capitala SUA, iar potrivit lui Piggot, dialogul a fost foarte productiv și va fi continuat în 2 și 3 iunie.
A fost a treia rundă de negocieri bilaterale după ce forțele israeliene și-au intensificat atacurile aeriene în Liban, ca reacție la lansarea unor rachete de către gruparea șiită libaneză Hezbollah în 2 martie, la trei zile după ce Israelul și SUA au atacat Iranul.