Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Israelul va elibera aproape 500 de palestinieni

de Cuget Liber Marţi, 20 Noiembrie 2007 275 < 1 min citire
Guvernul israelian a aprobat luni eliberarea a circa 450 de prizonieri palestinieni înainte de reuniunea internațională care va avea loc la sfârșitul lunii în Statele Unite, a anunțat un oficial israelian, relatează AFP.
"Guvernul a aprobat propunerea premierului Ehud Olmert de a elibera până la 500 de prizonieri palestinieni, ca gest de bunăvoință față de liderul palestinian Mahmoud Abbas înainte de întâlnirea" din Annapolis, a spus oficialul.
Ministerul Justiției a stabilit o listă cu "circa 450 de deținuți" care ar putea fi eliberați, chiar dacă decizia vizează 500 de deținuți, a precizat sursa.
După acest vot, lista cu deținuții care ar putea fi eliberați va fi aprobată de o comisie ministerială ad hoc, ce se va reuni miercuri.
Eliberările vizează mai ales membri Fatah, partidul lui Abbas, care nu au fost implicați în atacuri soldate cu moartea unor israelieni.
Israelul are mai mult de 11.000 prizonieri palestinieni, iar eliberarea loc este una dintre principalele revendicări ale Autorității Palestiniene. Israelul a eliberat deja circa 350 de prizonieri, în iulie și octombrie.
Articolul anterior Țăraniștii nu au habar de situația externă a României
Articolul următor A apărut parfumul pentru câini

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei