Luni, 08 Iunie 2026

Japonia adoptă o măsură bizară: oferă un milion de yeni oamenilor care se mută din Tokyo

de Cuget Liber Marţi, 03 Ianuarie 2023 235 1 min citire
Japonia adoptă o măsură bizară: oferă un milion de yeni oamenilor care se mută din Tokyo
Măsură inedită luată de Japonia: îşi plăteşte oamenii să părăsească zonele prea populate! Guvernul japonez oferă 1 milion de yeni (7.500 de dolari) de copil familiilor care se mută din zona metropolitană Tokyo, în încercarea de a inversa declinul demografic din celelalte regiuni ale ţării, relatează The Guardian.
Oficialii speră ca sumele generoase oferite să încurajeze familiile cu copii cu vârste de până la 18 ani să revitalizeze regiunile în declin demografic şi să reducă presiunea asupra spaţiului şi serviciilor publice din marele Tokyo, cea mai mare metropolă din lume, cu o populaţie de aproximativ 35 de milioane de locuitori, informează News.ro.
Stimulentul - o creştere spectaculoasă faţă de taxa de relocare anterioară de 300.000 de yeni - va fi introdus din aprilie, potrivit presei japoneze, ca parte a unui efort oficial de a readuce la viaţă oraşele şi satele aflate în declin.
Deşi populaţia oraşului Tokyo a scăzut pentru prima dată anul trecut - o tendinţă atribuită parţial pandemiei de coronavirus - guvernanţii consideră că ar trebui să se facă mai mult pentru a reduce densitatea populaţiei în metropolă şi pentru a încuraja oamenii să înceapă o nouă viaţă în zonele "demodate" ale ţării, care sunt afectate de îmbătrânire, de scăderea populaţiei şi de migraţia tinerilor către Tokyo, Osaka şi alte oraşe mari.
Plata - care se adaugă unui sprijin financiar de până la 3 milioane de yeni, deja disponibil - va fi oferită familiilor care locuiesc în cele 23 de cartiere "centrale" din Tokyo şi în suburbiile vecine Saitama, Chiba şi Kanagawa, din care oamenii fac naveta către Tokyo.
Pentru a beneficia de aceste ajutoare, familiile trebuie să se mute în afara zonei metropolitane Tokyo, deşi unele ar putea primi banii şi dacă se mută în zonele muntoase care se află în interiorul graniţelor oraşului.
Taguri
Articolul anterior Poliţia: cercetări după ce persoane costumate în soldaţi ruşi au defilat cu autovehicule cu litera ''Z'', îndemnând la violenţe
Articolul următor LUCRĂRI la MAGISTRALA 800 BUCUREȘTI - CONSTANȚA. Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte restricțiile!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei