Duminică, 07 Iunie 2026

Japonia şi SUA intenţionează să dezvolte în comun un sistem menit să intercepteze rachete hipersonice

de Sorin MIHALACHE Duminică, 13 August 2023 187 < 1 min citire
Japonia şi SUA intenţionează să dezvolte în comun un sistem menit să intercepteze rachete hipersonice
Japonia şi SUA intenţionează să dezvolte în comun un nou sistem antirachetă destinat să intercepteze proiectile hipersonice dezvoltate de China, Rusia şi Coreea de Nord, relatează publicaţia niponă Yomiuri Shimbun, preluată de Reuters.
Un acord în acest sens ar urma să fie semnat cu prilejul întâlnirii prevăzute pentru vineri, în SUA, dintre preşedintele american Joe Biden şi premierul nipon Fumio Kishida.
Biden şi Kishida se vor întâlni în marja summitului trilateral la care participă de asemenea preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol de la Camp David, Maryland.
Noul acord, care a mai fost discutat în ianuarie de secretarul de stat american Antony Blinken şi al apărării Lloyd Austin cu omologii lor japonezi, Yoshimasa Hayashi şi Yasukazu Hamada, ar fi al doilea de acest fel în tehnologia antirachetă. Washington şi Tokyo au dezvoltat un sistem de rachete cu rază lungă de acţiune vizând interceptarea proiectilelor în spaţiu, desfăşurat de Japonia pe nave între coastele sale şi Peninsula coreeană, ca mijloc de apărare împotriva rachetelor nord-coreene.
Taguri
Articolul anterior 13, zi cu ghinion! Un șofer a lovit șapte mașini parcate pe o stradă din Constanța
Articolul următor Rusia jură răzbunare pentru „atacul terorist” ucrainean asupra podului din Crimeea

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei