Ministrul de Externe ungar, Peter Szijjarto, a criticat o afirmație a președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, potrivit căreia Europa ar trebui să celebreze împreună Centenarul Marii Uniri al României, oficialul de la Budapesta susținând că Juncker s-a dovedit a fi "nepotrivit" pentru a conduce executivul comunitar, relatează MTI.
- Publicitate -
"Europa va fi puternică și unită dacă acceptăm că anumite informații ale istoriei aduc bucurie pentru unii, dar amintiri dureroase pentru alții. Nu ar trebui să existe așteptări ca aceia care regretă asemenea evoluții să se bucure; astfel de așteptări sunt imorale și lipsite de onoare", a declarat Szijjarto, pentru MTI.
Potrivit acestuia, "președintele CE ar fi trebuit să întruchipeze o Europă unită", Peter Szijjarto subliniind că Juncker "nu a făcut acest lucru niciodată, fie că a fost vorba despre Brexit, despre criza migrației sau despre sărbătoarea națională a României".