Problemele de mediu din județul nostru și impactul lor asupra sănătății publice au fost puse în discuție, ieri, la primul forum integrat de acțiune pentru sănătate publică, organizat, pentru prima oară în România, la Constanța, de Autoritatea de Sănătate Publică.
- Publicitate -
Întâlnirea s-a dorit a fi un punct de plecare pentru realizarea de proiecte de diminuare a impactului negativ pe care mediul poluat îl are asupra sănătății publice. Au participat la discuții repre-zentanți ai Prefecturii și Consiliului Județean Constanța, Agenției de Mediu, Gărzii de Mediu, Universității "Ovidius", Inspectoratului Școlar Județean Constanța.
Deși trăim într-un oraș poluat, unde construcțiile răsar pe zi ce trece în defavoarea spațiilor verzi, iar mijloacele de transport fac aerul aproape irespirabil, niciun reprezentant al Primăriei Constanța n-a catadicsit să onoreze invitația la acest forum.
S-a discutat, printre altele, despre poluarea de toate tipurile și efectele asupra sănătății, economisirea resurselor, reciclarea și neutralizarea deșeurilor.
Până la sfârșitul acestui an, Autoritatea de Sănătate Publică a județului Constanța, în colaborare cu ceilalți parteneri, va realiza o hartă unde vor figura toate zonele de pericol pentru sănătatea publică.
Dr. Marius Enescu, directorul executiv al Autorității de Sănătate Publică, ne-a declarat că în acest an va mai fi organizat un alt forum, după care vor fi realizate studii referitoare la impactul pe care anumite obiective îl au asupra sănătății publice. Rezultatele studiilor vor constitui baza pentru elaborarea unui plan de măsuri concrete pentru reabilitarea siturilor care au impact negativ asupra sănătății publice.
Una dintre marile probleme existente în județul nostru este poluarea surselor de apă potabilă cu nitrați. Fântânile din localitățile din județ conțin apă cu o cantitate crescută de nitrați. În afară de asta, chiar și în zonele unde alimentarea se face prin puțuri forate există concentrații crescute de nitrați. Cei mai afectați sunt sugarii sau copiii mici, care fac intoxicații cu nitriți, care provin din nitrați.
În 2006, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța au fost internați nouă micuți cu diagnosticul de intoxicație cu nitriți. În 2007, au fost înregistrate opt cazuri, iar în acest an unul singur. Copiii intoxicați proveneau din mediul rural.