Preşedintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, a ordonat ministrului său al apărării să dezvolte forţe de apărare teritorială în această ţară din Asia Centrală, vecină cu Rusia, ordinul său intervenind cu câteva zile înainte de o vizită a preşedintelui rus Vladimir Putin, informează agenţia AFP.
- Publicitate -
Potrivit unui comunicat al cabinetului său, „preşedintele, comandantul suprem al forţelor armate kazahe, i-a atribuit ministrului sarcina de a dezvolta apărarea teritorială şi forţele speciale" în această fostă republică sovietică din Asia Centrală, care împarte o frontieră de 7.500 km cu Rusia.
Kazahstanul este un aliat apropiat al Moscovei, făcând în special parte dintr-o alianţă militară comună, Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă. Dar invazia rusă în Ucraina a suscitat anumite temeri în această ţară de cinci ori mai mare decât teritoriul Franţei şi care găzduieşte mai multe baze ruse.