Şeful diplomaţiei americane desemnat de Donald Trump, Marco Rubio, a spus despre Kim Jong Un că este un dictator, afirmaţie aparent în dezacord cu poziţia viitorului preşedinte al SUA, care a dezvoltat o relaţie strânsă cu liderul nord-coreean în timpul primului său mandat, informează agenţia AFP.
- Publicitate -
Rubio a precizat că Statele Unite vor face tot posibilul pentru a evita o criză cu Coreea de Nord.
„Ai un dictator care are aproximativ 40 de ani şi care trebuie să găsească mijloacele de a se menţine la putere pentru tot restul vieţii", a spus Marco Rubio la audierea în faţa comisiei Senatului SUA pentru a-i confirma nominalizarea. „El vede armele nucleare ca pe o poliţă de asigurare pentru a rămâne la putere, iar acest lucru este atât de important pentru el, încât nicio sancţiune nu l-a descurajat să dezvolte această capacitate. Ce putem face pentru a preveni o criză fără a încuraja alte state să încerce să-şi dezvolte propriul program de arme nucleare? Aceasta este soluţia pe care vrem să o obţinem", a adăugat Rubio.