Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Kosovo cere o nouă rezoluție a ONU privind statutul său

de Cuget Liber Miercuri, 04 August 2010 427 1 min citire
Kosovo a solicitat luni Națiunilor Unite să înlocuiască rezoluția actuală privind statutul său cu o alta care ar permite acestei foste provincii sârbe, ce și-a proclamat independența în 2008, să adere la organizația mondială, a anunțat Ministerul kosovar al Afacerilor Externe, informează Mediafax.
"Obiectivul ultim (al Kosovo) este de a deveni membru al Națiunilor Unite", a declarat șeful diplomației kosovare, Skender Hyseni, în cursul unei reuniuni la New York cu secretarul general al ONU, Ban Ki-moon.
Hyseni a cerut ca Rezoluția 1.244 - care instau-rase în 1999 administrația ONU în provincia secesionistă sârbă albanofonă - să fie înlocuită cu o alta, în urma proclamației de independență a Kosovo și a avizului recent al Curții Internaționale de Justiție (CIJ), potrivit căruia gestul Priștinei nu încalcă dreptul internațional.
Independența Kosovo a fost recunoscută până în prezent de 69 de țări, inclusiv 22 din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene și Statele Unite.
Serbia, care consideră în continuare Kosovo drept parte a teritoriului său, a depus la Națiunile Unite, înaintea Adunării Generale din septembrie, un proiect de rezoluție care face apel la noi discuții.
Consiliul de Securitate al ONU urma să se reunească ieri pentru o sesiune consacrată Kosovo, în prezența ministrului sârb al Afacerilor Externe, Vuk Jeremici, și a omologului său kosovar.
Articolul anterior Pentru cine bat clopotele...?
Articolul următor Un fost lagăr de internare pentru romi, declarat monument istoric în Franța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei