Celula stem este considerată baza organismului uman pentru că ea conține întreaga informație genetică a corpului și se poate regenera. Aceste celule, care se pot recolta numai la naștere din cordonul ombilical, pot fi păstrate într-o bancă specială și folosite la vindecarea celor mai grave boli de care ar putea suferi copilul, printre care se numără leucemia, cancerul, boli de ficat sau rinichi.
- Publicitate -
Specialiștii susțin că celulele stem au capacitatea de a regenera organele bolnave, acestea putând fi folosite și la rudele de gradul întâi: mamă, tată, frați. Celulele sunt depozitate, cel puțin deocamdată, într-o bancă specială din Slovacia, unde vor fi ținute toată viața copilului. Părinții vor plăti o mie de euro pentru depozitare, plus 30 de euro anual, pentru păstrare. În Slovacia, de pildă, pentru 60 la sută dintre mame, recoltarea de celule stem a devenit o regulă, iar șapte copii au fost deja salvați prin transplant de celule.
- "Un nepot s-a prăpădit din cauza leucemiei. Acum sunt însărcinată și am auzit lucruri interesante despre celulele stem. Îmi doresc enorm să se colecteze aceste celule de la bebelușul meu, dar nu știu dacă acest lucru este posibil la Constanța? Am încercat să aflu pe cont propriu, dar nu m-am descurcat. Mă pasau de colo-colo, alții dădeau din umeri, o secretomanie greu de înțeles". (Daria Ignat, din Constanța)
- "Eu am 27 de ani și, din păcate, atunci când m-am născut, mama habar n-avea ce-i cu celulele stem. Eu sufăr de o boală congenitală, am auzit câte ceva despre procedura asta și, pentru că în aprilie voi naște, sunt foarte interesată să aflu informații pe această temă. Nu de alta, dar mi-ar fi foarte greu să merg să nasc la București, unde știu sigur că doctorii recoltează celule stem. Nu v-aș fi deranjat pe dumneavoastră pentru o problemă personală, dar n-am găsit metodele potrivite să aflu răspunsul la întrebarea care mă frământă. O prietenă m-a invitat să nasc la București, dar ar fi prea mare deranjul, mai ales pentru mine". (Veronica Popa, din Constanța)
- "Nu știu exact cât costă prelevarea de celule stem, am auzit că este scump, dar și că merită efortul. Eu m-aș chinui să strâng banii, căci nimic nu este mai de preț decât sănătatea. La câte credite se fac la bănci pentru tot felul de mofturi, eu consider că pentru un astfel de scop merită să te îndatorezi. Dar nu știu dacă în Constanța se practică așa ceva și, dacă da, cu cine trebuie să iau legătura". (Ela Manea, din Constanța)
Cel puțin în momentul de față, la Constanța nu sunt condiții pentru prelevarea de celule stem din cordonul ombilical - ne-a spus Florian Stoian, purtător de cuvânt al Direcției Județene de Sănătate Publică.
Spitalul din Medgidia oferă astfel de servicii
Curioși să aflăm dacă există, măcar la nivelul județului Constanța, o maternitate unde viitoarele mame să poată recurge pentru această procedură, am contactat conducerea spitalului din Medgidia, pornind de la premisa că despre maternitatea din cadrul acestei unități se vorbește numai la superlativ, din cauza standardelor europene pe care a reușit să le atingă. Și am avut plăcuta surpriză să aflăm, chiar de la directorul spitalului, Stere Bușu, că unitatea a încheiat un contract de colaborare cu firma Cord Blood Center RO, din Cluj Napoca, tocmai în scopul prelevării de celule stem din cordonul ombilical, desigur, prin respectarea unei proceduri.
Despre procedura de recoltare a celulelor stem, citiți în ziarul nostru de mâine.