Teoretic, demnitatea, onoarea și valoarea căsătoriei trebuie împărtășite în mod egal de cei doi soți, căci nici unul nu este complet fără celălalt. Mai mult, fiecare depinde de celălalt, iar răspunderea greșelilor le aparține în egală măsură.
- Publicitate -
Căsătorită de aproape șase ani… de bunăvoie și nesilită de nimeni, Melania Lungu, 34 ani, din Constanța, nu a pornit în viața de cuplu de la ideea că femeia nu trebuie să aibă nici o inițiativă în familie sau că supunerea ei față de bărbat ar trebui s-o pună într-o postură inferioară.
Până la demararea actualei campanii electorale, fiecare dintre cei doi a dăruit și a primit de la celălalt, fără ca… mândria vreunuia să fie cumva atinsă. Ce se întâmplă însă în propria-i familie în ultimul timp a pus-o pe jar. Dezbinarea a început să se urzească, mai întâi, din momentul în care firma pe care au deschis-o împreună a început să prospere, iar vederile fiecăruia asupra cheltuirii banilor rezultați din profit au apucat-o pe căi diferite. Lucrurile au luat-o, însă, și mai tare la vale și din cauză că cei doi nu reușesc să cadă la pace în privința candidatului la primăria Constanței pe care să-l voteze la 1 iunie.
Dispute electorale
"Soțul meu crede că ar trebui să economisim cât de mult pentru… zile negre sau pentru nevoi viitoare, căci deocamdată nu avem copii. Eu sunt de părere că este momentul să ne trăim viața la maxim, că tinerețea trece repede. Aceste divergențe ne fac să ne certăm tot timpul.
Asta ca asta, dar de când cu campania electorală, ne certăm ca chiorii, și mai ales de când l-am refuzat pe administratorul asociației de proprietari, care a încercat să mă convingă să fiu de acord ca geamurile de la apartamentul nostru să fie ocupate cu o reclamă de la un anume partid, pe care soțul meu îl susține și pe care eu nu pot să-l sufăr de nici o culoare. Administratorul s-a săturat să tot insiste și a renunțat la idee, dar de câte ori se întâlnește cu soțul meu îi bate obrazul, sugerându-i că nu se aștepta ca la noi în casă să cânte găina. Nu știu ce au vorbit ei, adevărul e că de atunci mă pune la punct din orice și îmi spune că dacă n-o să iasă candidatul pe care îl susține el, să-mi iau adio de la afacere. Mi-a mai reproșat că dacă n-o să mă împac cu gândul că sunt femeie și trebuie să cedez, el nu se va lăsa înjosit de mine și arătat cu degetul de cunoscuți. Nu-l recunosc, pur și simplu a devenit un alt om de când cu chestia asta, dar nici eu nu mă voi lăsa călcată în picioare, oricât de mult vrea el să se dea cocoș".
Din cele relatate în continuare de Melania Lungu, am înțeles că, în ciuda acestor tensiuni și conflicte, și ea, și soțul își doresc să rămână împreună "până când moartea îi va despărți". De aceea, s-a gândit că i-ar prinde bine să intre într-un dialog cu cititorii noștri, de la care dorește să afle cum reușesc ei să echilibreze balanța în cuplu și, mai ales, să împartă în mod egal, și munca, dar, mai ales, deciziile, indiferent de importanța lor.