Duminică, 07 Iunie 2026

Lege controversată în Ungaria. Universitatea lui Soros, cu un picior în groapă

de Cuget Liber Miercuri, 12 Aprilie 2017 147 < 1 min citire
Lege controversată în Ungaria. Universitatea lui Soros,  cu un picior în groapă
Președintele Ungariei, Janos Ader, a promulgat o lege controversată, care stabilește noi cerințe pentru universitățile străine și care ar putea duce la închiderea Universității Central-Europene (CEU), instituție finanțată de miliardarul american de origine maghiară George Soros, transmite Reuters.
Într-o declarație acordată agenției de presă MTI, Ader și-a exprimat convingerea că noua lege nu încalcă libertatea academică și legislația internațională. El a cerut guvernului de la Budapesta să discute cu universitățile pașii de urmat.
În ciuda protestelor publice, legea a fost promulgată de executivul condus de premierul Viktor Orban după o procedură rapidă. Actul normativ prevede nerecunoașterea diplomelor emise de instituții de învățământ străine care nu au corespondent în țările de origine ale respectivelor instituții, potrivit Agerpres.
În capitala Ungariei, zeci de mii de manifestanți i-au cerut, duminică, președintelui să nu promulge legea. Termenul pentru semnătura prezidențială expira luni, la miezul nopții.
CEU, cu predare în engleză, s-a deschis la Budapesta, în 1991.
Taguri
Articolul anterior Detalii incredibile din culisele atentatului terorist care a îndoliat Suedia
Articolul următor O tabără cu mii de refugiați, din Franța, nimicită de flăcări

Comentează știrea

un cititor
12 aprilie 2017
vai de voi

Cum poate să aibă o Universitate un picior ca la voi în titlu?

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei