Elevii și profesorii din Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”, aflat în proximitatea locului producerii exploziei din cartierul Rahova, au fost evacuați, vineri. Imaginile arată că există pagube materiale în unele săli de clasă, ca urmare a deflagrației.
- Publicitate -
Sunt câțiva elevi răniți ușor, care au primit îngrijiri medicale la fața locului, fără să fie nevoie de transport la spital, potrivit informațiilor obținute de Antena 3 CNN.
UPDATE 11:15 „Cel mai probabil, această școală va trebui închisă. Vom analiza toate datele la ora 13:00 și vom dispune măsuri.", a anunțat prefectul Capitalei, Andrei Nistor, în cadrul unei conferințe de presă.
Comunicatul Inspectoratului Școlar al Municipiului București
Astăzi, 17 octombrie 2025, în urma unei posibile situații de risc generată de o explozie produsă la un bloc din apropierea Liceului Teoretic „Dimitrie Bolintineanu” din București, clădirea unității de învățământ a fost evacuată preventiv, la recomandarea autorităților competente.
Evacuarea s-a realizat ca urmare a pericolului de explozie, conform recomandării echipelor de intervenție de la ISU București–Ilfov, sosite la fața locului. Elevii și personalul școlii au fost evacuați în siguranță, conform procedurilor pentru situații de urgență. Elevii care au suferit răni ușoare au primit îngrijiri medicale la sediul unității de invățământ și au fost ulterior preluați de către părinți.
Autoritățile – ISU București–Ilfov, Poliția Capitalei și reprezentanți ai ISMB, ai Primăriei Sectorului 5 – se află la fața locului pentru a evalua situația.
Inspectoratul Școlar al Municipiului București este în permanentă legătură cu conducerea unității de învățământ și cu autoritățile implicate, pentru a asigura protecția și sprijinul elevilor și al personalului didactic. Activitatea școlii va fi reluată numai după confirmarea siguranței clădirii și finalizarea tuturor verificărilor tehnice.
ISUBIF a transmis un mesaj RO-Alert către populație pentru a evita circulația în zona de intervenție a echipajelor și respectarea recomandărilor transmise de autorități.