Duminică, 07 Iunie 2026

MAE: Îngrijorat de implicarea personalului Agenției ONU pentru refugiați palestinieni în atacul terorist din 7 octombrie

de Madalina PETRESCU Duminică, 28 Ianuarie 2024 395 1 min citire
MAE: Îngrijorat de implicarea personalului Agenției ONU pentru refugiați palestinieni în atacul terorist din 7 octombrie
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că va urmări îndeaproape evoluţiile în ancheta privind presupusa implicare a 12 angajați ai Agenției ONU pentru refugiați palestinieni (UNRWA) în atacurile din 7 octombrie 2023.
Suntem extrem de îngrijoraţi de acuzaţiile grave de implicare a personalului UNRWA în atacul terorist din 7 octombrie împotriva Israelului. Acestea impun o anchetă rapidă şi amănunţită. Salutăm angajamentul secretarului general pentru o acţiune categorică. Vom urmări îndeaproape evoluţiile şi vom acţiona în consecinţă", este mesajul transmis, duminică de MAE.
Conform celei mai recente hotărâri de Guvern referitoare la finanţarea UNRWA, cea mai recentă sumă aprobată de Executivul României pentru finanțarea UNRWA este de 200.000 de euro, potrivit news.ro.
Se aprobă plata unei părţi a contribuţiei financiare voluntare anunţate de România în cadrul Conferinţei anuale a Donatorilor internaţionali pentru UNRWA, reprezentând suma de 200.000 EUR", se arată în Hotărârea de Guvern.
Reacția MAE vine după ce Agenția Națiunilor Unite pentru Refugiații Palestinieni (UNRWA) a anunțat că investighează mai mulți angajați suspectați de implicare în atacurile Hamas asupra Israelului, din 7 octombrie 2023. Oficialii UNRWA au anunțat, de asemenea, că s-a întrerupt colaborarea cu cei 12 suspecți.
Autoritățile israeliene au furnizat UNRWA informații despre presupusa implicare a mai multor angajați UNRWA în atacurile oribile asupra Israelului din 7 octombrie", a declarat Philippe Lazzarini, comisarul general UNRWA, citat de Reuters.
Taguri
Articolul anterior Consilierul Alexandru Nazîru: Se construiește o nouă parcare în cartierul Tomis Nord
Articolul următor Cam aşa sunt femeile!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei