Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Mai multe țări europene ar putea să accepte deținuți de la Guantanamo

de Cuget Liber Vineri, 21 August 2009 180 < 1 min citire
Guvernul american a obținut angajamente din partea mai multor state europene să primească deținuți de la Guantanamo, în cadrul eforturilor sale de a închide centrul de detenție controversat, relata ieri Washington Post citat de AFP.
În total, nouă țări din Uniunea Europeană poartă discuții pentru a primi deținuți, potrivit ziarului, care citează oficiali din administrația Obama sub acoperirea anonimatului. Patru dintre aceste țări și-au luat deja angajamentul să primească deținuți pasibili de eliberare, iar alte cinci studiază această posibilitate, potrivit ziarului.
În prezent, la închisoarea deschisă în Cuba în ianuarie 2002 pentru inamicii combatanți se mai află 229 de deținuți. Președintele american Barack Obama a ordonat închiderea acesteia până în 22 ianuarie 2010.
Circa 80 de deținuți sunt pasibili de eliberare și, potrivit Washington Post, un acord pentru transferarea unora dintre ei ar putea liniști parțial dezbaterea din Statele Unite privind transferul altora pe teritoriul american.
Articolul anterior Două incendii de proporții au izbucnit ieri lângă Atena
Articolul următor Voronin se întâlnește astăzi cu Medvedev

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei