Duminică, 07 Iunie 2026

Maia Sandu, la 500 de zile de război în Ucraina: ''Ucraina va învinge. Altfel nu poate fi''

de Alina DRACOPOL Sâmbătă, 08 Iulie 2023 226 1 min citire
Maia Sandu, la 500 de zile de război în Ucraina: ''Ucraina va învinge. Altfel nu poate fi''
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis sâmbătă un mesaj, cu ocazia marcării a 500 de zile de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, în care şi-a exprimat convingerea că Ucraina va ieşi învingătoare.
"500 de zile de când oamenii paşnici, care dormeau în casele lor, care trăiau pe pământul lor, au fost treziţi de exploziile bombelor şi huruitul tancurilor. Oameni nevinovaţi executaţi şi lăsaţi să se descompună pe străzi sau aruncaţi în groapa comună. La Bucea, la Irpin, la Hostomel, la Borodianka. Femei violate şi copii ucişi sau schilodiţi de bombe", a transmis şefa statului, potrivit unui comunicat difuzat sâmbătă de Direcţia informare şi comunicare cu mass-media a Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova.
Maia Sandu a amintit că viaţa oamenilor paşnici din Ucraina a fost radical schimbată din cauza acestui război. "Cei în puteri, femei şi bărbaţi, au luat armele în mâini şi-şi apără ţara. Milioane de mame cu copii şi vârstnici au fost nevoiţi să-şi lase casele şi să se adăpostească în subsoluri, în staţiile de metrou sau să fugă în alte regiuni ale Ucrainei sau în alte ţări. Acest război brutal seamănă moarte şi teroare. Invadatorii distrug clădiri şi locuinţe, bombardează reţele electrice, distrug sistemele de apă, devastând totul", a amintit ea.
Preşedinta Republicii Moldova a subliniat totodată că, "datorită curajului militarilor ucraineni, datorită rezistenţei populaţiei civile, în Moldova avem pace" şi i-a invitat pe cetăţenii moldoveni să continue să fie solidari cu Ucraina.
Taguri
Articolul anterior Rusia consideră furnizarea de muniţie cu dispersie către Ucraina drept un nou pas spre un război mondial
Articolul următor Doi bărbaţi au fost executaţi, pentru un atac asupra unui sanctuar şiit

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei