Marea Britanie şi-a atenţionat cetăţenii care călătoresc în Suedia asupra unor posibile atacuri teroriste în urma arderii unor exemplare ale Coranului de către activişti anti-Islam care au provocat revoltă în lumea musulmană, guvernul american emiţând la rândul său o alertă de călătorie care avertizează asupra acestui risc, transmite agenţia Reuters.
- Publicitate -
Într-o alertă de călătorie actualizată, Ministerul de Externe britanic afirmă că autorităţile suedeze au dejucat deja planificarea unor atentate şi au efectuat arestări.
„Este foarte probabil ca teroriştii să încerce şi să execute atacuri în Suedia", având ca posibile ţinte locuri vizitate de cetăţeni străini, se arată în alerta emisă de MAE britanic.
Recunoscând acest risc, consilierul pentru securitate naţională suedez Henrik Landerholm a reafirmat că ameninţările la adresa Suediei au sporit după recentele incendieri ale Coranului. Acelaşi responsabil a mai menţionat că atacul manifestanţilor irakieni asupra ambasadei suedeze de la Bagdad pe 19 iulie, un atac cu coctail Molotov asupra ambasadei Suediei în Liban pe 9 august şi împuşcarea unui angajat al unui consulat suedez în Turcia confirmă creşterea acestor ameninţări.