Duminică, 07 Iunie 2026

Martin Schulz se declară împotriva unei Europe împărțite între nord și sud

de Cuget Liber Luni, 29 Aprilie 2013 81 2 min citire
Martin Schulz se declară împotriva unei Europe împărțite între nord și sud
Președintele Parlamentului European (PE), social-democratul german Martin Schulz, a susținut, sâmbătă, în Portugalia, ideea unei Europe solidare, care să nu fie împărțită între nord și sud, potrivit agenției EFE. "Sunt împotriva unei Europe împărțite între nord și sud. Portugalia are aceeași valoare ca toate celelalte țări din Uniunea Europeană", a afirmat Martin Schulz, la al 19-lea Congres al Partidului Socialist portughez, desfășurat în localitatea Santa Maria da Feira. El a lansat și un apel ca statele UE să fie mai unite în interiorul instituțiilor comunitare și a cerut totodată eliminarea frontierelor fizice, lingvistice, culturale, economice și ale trecutului pe continent pentru ca "țările mari și mici, bogate și sărace", să-și apropie pozițiile în dezbaterea proble-maticii crizei în cadrul UE. Schulz s-a mai pronunțat în discursul său pentru o schimbare de direcție a Europei, care să lase în urmă politica "unilaterală" de reducere a datoriei publice, sugerând ca aceasta să fie înlocuită de noi măsuri împotriva evaziunii fiscale și de impozitarea tranzacțiilor financiare.  Președintele PE a mai subliniat necesitatea unor măsuri urgente de combatere a șomajului în rândul tinerilor, considerând "inacceptabil" procentul ridicat al tinerilor fără loc de muncă. "Cum putem spera că tinerii noștri vor accepta să se identifice cu Europa dacă aceasta nu are un loc pentru ei?", s-a întrebat Schulz.  Pasionat de literatură, el a făcut apel ca social-democrația să se manifeste în spiritul european de unitate și soli-daritate și l-a citat în acest sens pe scriitorul german Thomas Mann. Acesta "a formulat un îndemn pe care-l consider genial pentru germani. Dorim o Germanie europeană, nu o Europă germană. Și acesta este mesajul pe care ni l-a lăsat. Cred că nici voi nu doriți o Europă portugheză, ci o Portugalie europeană", a concluzionat Schulz.
Partidul Socialist portughez a găzduit, săptămâna trecută, o reuniune, la care au participat 60 de lideri socialiști europeni, pentru pregătirea strategiei electorale în perspectiva alegerilor de anul viitor pentru Parlamentul European și a candidaturii socialiste la pre-ședinția Comisiei Europene. Guvernele țărilor din Uni-unea Europeană "merg mult prea departe" în ceea ce privește politica de austeritate, este de părere Martin Schulz, într-un interviu publicat, sâm-bătă în cotidianul belgian L’Echo. "La nivel național, s-a mers mult prea departe în politica de austeritate. Argumentul potrivit căruia o dată cu reducerea cheltuielilor publice revine încrederea investitorilor este total fals", afirmă Schulz. "Nicio economie națională nu se poate redresa fără o relansare economică prin investiții strategice", adaugă președintele PE. 
Taguri
Articolul anterior Ce faci dacă micuțul are picioarele crăcănate
Articolul următor Calendar

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei