Astăzi am avut deosebita plăcere de a mă afla la un curs, pe care noi, cadrele didactice, le parcurgem tot timpul și de voie și de nevoie, și chiar fără voia noastră uneori... formarea profesională... că de, nu suntem destul de școliți... și apoi dacă nu ai o sută de diplome și adeverințe nu ești la modă și nici apreciat. Cursul la care am asistat a fost de o importanță deosebită, dar să trec peste acest lucru.
- Publicitate -
Ceea ce m-a determinat să scriu acum, este faptul că tot timpul în jurul meu am auzit tot felul de nemulțumiri din partea colegilor de catedră. Dar mai mult, o afirmație, care astăzi m-a durut: "Suntem săraci!". Da. Suntem săraci, dar suntem săraci pentru că noi am ales să fim așa, am răspuns eu. De la consilii locale până la minister, noi am ales să fim săraci, să fim subapreciați, călcați în picioare, să lăsăm televiziunile să mai dea pe post câte o victimă, și mulțumesc pe această cale tuturor celor care ne-au creat această imagine de nerecunoscut, de pleavă a societății...
Nu se poate ca în 2009, cadrele didactice să aibă un salariu din care să nu își poată plăti nici măcar întreținerea!!! Să ajungem muritori de foame din cauza guvernanților? Păi dacă acolo se mănâncă bine, probabil că, cu burta plină, Guvernul doarme și nu e capabil să gândească, să reglementeze legi, să vadă ceea ce se întâmplă în realitate, jos pe pământ... acolo sus cred că este bine!
Am rugat pe o parte din cadrele didactice din diferite școli să își exprime părerea în legătură cu învățământul actual: l criteriile de evaluare pentru cadrele didactice sunt prea mari(aberante) l programa este prea încărcată la toate clasele l epurarea materiei școlare și diminuarea numărului de ore l realizarea unei programe școlare bazate pe formarea deprinderilor practice ale elevilor l recunoașterea titlurilor obținute pe parcursul activității la catedră l realizarea "reală" a descentralizării învățământului l reducerea documentelor inutile care ocupă timpul cadrelor didactice mai mult decât este necesar l admiterea în liceu să se facă pe bază de examen l accentul să fie pus pe "elevi" pentru rezultate bune și foarte bune, nu pe cadrele didactice l să fie alocați bani pentru activitățile extrașcolare l școlile mici să nu mai fie un "rău necesar" pentru cele coordonatoare l să nu se pună semnul egalității între toate cadrele didactice l guvernanții nu s-au ținut de cuvânt în campaniile electorale în privința creșterii salariilor l multă birocrație l nu se apreciază munca la clasă l legea salarizării unde e? l mass-media să înceteze cu denigrarea cadrelor didactice l lipsa interesului elevilor și părinților față de școală l comportamentul elevilor față de cadrele didactice lasă de dorit l mărirea salariilor l acordarea de 2% l alocarea primelor și a tichetelor cadou.
Și ar mai fi foarte multe de spus în această privință! Aici am inserat doar o parte din doleanțele și nemulțumirile unui grup format din 30 de cadre didactice și sincer vorbind, sunt convinsă că toate cadrele didactice din România se confruntă cu aceleași probleme și chiar mai multe. Mărțișorul cadrelor didactice este "UMILINȚA"...
Daniela VOICU, învățătoare