Principalele trei grupuri politice din Parlamentul European (PE) au convenit să voteze în septembrie numirea lui Jose Manuel Barroso la președinția Comisiei Europene (CE), a anunțat liderul europarlamentarilor conservatori, Joseph Daul, citat de AFP.
- Publicitate -
Votul pentru sau împotriva acordării unui nou mandat de cinci ani actualului președinte al CE "se va afla pe ordinea de zi în septembrie", a declarat Daul într-o conferință de presă. Acest termen va fi confirmat oficial în cursul zilei de azi, într-o reuniune a tuturor președinților de grupuri politice din Parlament, a anunțat europarlamentarul francez.
Principalele trei grupuri politice din Parlament - conservatorii, socialiștii și liberalii - sunt "de acord ca votul pentru Barroso să se desfășoare în septembrie", a mai precizat Daul.