Michelle Obama a exclus joi posibilitatea de a-i urma exemplul soțului său, președintele american Barack Obama, și de a candida la președinția SUA, dând asigurări că a conduce cea mai mare putere mondială este "o muncă cu adevărat dificilă". Obama a discutat cu un copil care vizita Casa Albă joi, cu ocazia zilei anuale în care americanii își pot aduce copiii la locul de muncă. Acesta a întrebat-o dacă va fi cândva candidat la cea mai înaltă funcție aleasă din SUA.
- Publicitate -
"În niciun caz. Nu!", i-a răspuns Oba-ma, râzând. "A fi președinte este o mun-că cu adevărat dificilă și o muncă im-portantă", a continuat ea.
Președintele Barack Obama, care s-a instalat la Casa Albă în ianuarie 2009, este candidat pentru un al doilea mandat de patru ani. Alegerile prezidențiale vor fi organizate la 6 noiembrie, iar Michelle Obama a sugerat joi că preconizează o victorie a soțului său.
"Cred că atunci când mandatele sale se vor încheia, vom face alte lucruri importante, pentru că sunt multe modalități de a fi util acestei țări și lumii, chiar dacă nu ești președintele Statelor Unite", a explicat ea.