Vineri, 05 Iunie 2026

Mii de medici kosovari au intrat ieri în grevă

de Cuget Liber Marţi, 14 Octombrie 2008 566 < 1 min citire
Mii de medici din Kosovo au intrat ieri în grevă, în spitalele de stat, după ce negocierile cu autoritățile pentru condiții mai bune de muncă și salarii mai mari au eșuat, astfel încât mulți bolnavi nu au fost tratați, relatează Reuters.
În Kosovo, care și-a câștigat independența în luna februarie, lucrează aproximativ 13.000 de cadre medicale. Salariul lunar al doctorilor este de 220 de euro, iar cel al asistentele de 147 de euro.
"Greva va dura zile și chiar săptămâni. Nu ne vom opri decât atunci când cererile noastre vor fi îndeplinite de către guvern", a declarat Jahir Mulolli, vicepreședintele sindicatului medicilor. 
Sindicatul a refuzat oferta Guvernului de creștere a salariului cu 44 de euro în următoarele trei luni, cerând în schimb o mărire cu 50% și adoptarea unor legi de către Parlament privind asigurările medicale.
La Priștina, doctorii s-au ocupat numai de urgențe. "Doctorii urmau să mă opereze astăzi la picior. Acum îmi spun că trebuie să aștept până când greva se va încheia", a spus un pacient.
Kosovo nu are o politică de asigurare medicală, iar spitalele, care se află sub controlul guvernului, sunt într-o stare deplorabilă.
Articolul anterior Romanian stocks recoup at rising bell, financial companies climb 13% after week of losses
Articolul următor Cronica unei crize anunțate (I)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei