Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit în funcţia de premier pe ministrul apărării, Sebastien Lecornu, a anunţat Palatul Elysée, informează agenţia AFP.
- Publicitate -
Macron i-a încredinţat într-o primă fază sarcina de a consulta partidele în vederea construirii acordurilor esenţiale pentru deciziile din lunile următoare, înainte de a forma un nou guvern, a transmis preşedinţia franceză.
Emmanuel Macron, a cărui cotă de popularitate este la cel mai scăzut nivel de când a preluat puterea în 2017, a numit un nou prim-ministru după ce a primit demisia lui Francois Bayrou, care a pierdut în Parlament votul de încredere pentru un plan de austeritate de 44 de miliarde de euro, vot ce a aruncat Franţa din nou într-o criză politică şi bugetară.