Vineri, 19 Iunie 2026

Ministrul rus de externe nu consideră UE un partener potrivit de negocieri privind Ucraina

de Sorin MIHALACHE Vineri, 19 Iunie 2026 23 < 1 min citire
Ministrul rus de externe nu consideră UE un partener potrivit de negocieri privind Ucraina
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a afirmat că nu consideră Uniunea Europeană un partener potrivit de negocieri pentru încheierea războiului din Ucraina, informează agenția DPA.
Într-un articol publicat online de ministerul de externe de la Moscova, Lavrov a susținut că „adevăratul obiectiv al liderilor europeni nu este negocierea cu Rusia, ci sprijinirea regimului președintelui ucrainean Volodimir Zelenski și păstrarea lui ca o rampă de lansare pentru continuarea confruntării cu Rusia".
Un oficial din UE a confirmat că, în ultimele săptămâni, au avut loc scurte contacte diplomatice pentru stabilirea unor canale de comunicare între Bruxelles și Moscova, dar a adăugat că nu au avut loc discuții substanțiale.
În articolul său, Lavrov a scris că „Europa unită continuă să viseze la extindere către frontierele Rusiei". „Dialogul cu Europa nu poate fi purtat ca și cum ar fi vorba de un observator imparțial", a argumentat el.
Taguri
Articolul anterior Kaja Kallas: „UE rămâne angajată față de o relație constructivă cu Israelul”
Articolul următor Noua coaliție din Lituania dorește o prezență americană pe termen lung

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei