Sâmbătă, 06 Iunie 2026

NASA a făcut anunțul. Când va ajunge primul om pe marte

de Cuget Liber Marţi, 22 Septembrie 2015 318 < 1 min citire
NASA a făcut anunțul. Când va ajunge primul om pe marte
Vom produce oxigen pe o altă planetă. Cel puțin așa susțin reprezentanții NASA, care au confirmat că pregătirile pentru trimiterea primilor oameni pe Marte continuă conform planului, această expediție urmând să se desfășoare într-un viitor relativ apropiat, la începutul deceniului patru al acestui secol, conform Huffington Post.
"Suntem mai aproape de obiectivul de a trimite oameni acolo decât ne-am aflat vreodată, în orice moment al istoriei NASA. Avem mult de muncă pentru a trimite primii astronauți pe Marte, dar vom ajunge și pe Marte", a susținut administratorul NASA, Charles Bolden.Pentru îndeplinirea acestui ambițios obiectiv, NASA trebuie să finalizeze proiectele de rachetă și capsulă spațială capabile să-i trimită pe oameni pe Planeta Roșie și să-i aducă înapoi în siguranță, fiind vorba aici de Space Launch System (SLS) și de capsula Orion, aflate încă în faza de testare.
‘Vom produce oxigen pe o alta planetă. Aceste experimente sunt reale, sunt aici", a subliniat și administratorul adjunct al NASA, Dava Newman.
Taguri
Articolul anterior HOROSCOP
Articolul următor Când vine apa caldă la Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei