Duminică, 07 Iunie 2026

NATO studiază posibilitatea trimiterii unor misiuni de consiliere de securitate şi apărare în Orientul Mijlociu

de Sorin MIHALACHE Luni, 06 Mai 2024 237 1 min citire
NATO studiază posibilitatea trimiterii unor misiuni de consiliere de securitate şi apărare în Orientul Mijlociu
NATO se pregăteşte să dezbată, la mijlocul acestei luni, posibilitatea de a trimite misiuni de consiliere în domeniul securităţii şi apărării în ţări din Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi Sahel, după modelul celor pe care le are deja în Irak, au declarat surse din alianţa nord-atlantică pentru agenţia EFE.
Aceasta este una dintre cele 114 recomandări cuprinse în raportul întocmit de un grup de experţi independenţi la solicitarea secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, şi pe care autorii acestuia intenţionează să îl facă public, marţi, 7 mai, la Bruxelles, după ce l-au transmis şi prezentat în martie Consiliului Atlanticului de Nord.
Stoltenberg a cerut grupului de experţi să facă un bilanţ al evoluţiilor din vecinătatea de sud a alianţei şi să identifice recomandări concrete pentru a contribui la configurarea viitoarei abordări a NATO faţă de această regiune într-un moment de instabilitate în Orientul Mijlociu şi Sahel.
Raportul este structurat în jurul a trei axe: dialogul politic, diplomaţia publică şi transferul de cunoştinţe privind securitatea şi apărarea.
Luna aceasta se va intra în faza de negocieri între aliaţi în vederea aprobării noii strategii înainte de summitul alianţei de la Washington din 9-11 iulie, când liderii celor 32 de ţări care alcătuiesc alianţa sunt aşteptaţi să-şi dea acordul.
Taguri
Articolul anterior Xi Jinping şi-a început în Franţa primul său turneu european din 2019
Articolul următor Incendiu într-un bloc din Constanţa! Două persoane au primit îngrijiri medicale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei