Duminică, 07 Iunie 2026

Negocierile pentru formarea unui guvern în Belgia au fost suspendate

de Cuget Liber Sâmbătă, 18 August 2007 3739 1 min citire
Negocierile încordate dintre partidele belgiene pentru formarea unui guvern, fără rezultat de mai mult de două luni, au fost suspendate vineri de regele Belgiei, care a anunțat că va conduce consultări politice pe perioada suspendării, relatează AFP.
"Negocierile pentru formarea unui guvern sunt suspendate", a anunțat, vineri, Palat prezidențial. "Regele va avea, în acea perioadă, consultări politice", potrivit textului.
Liderul creștin-democraților flamanzi, Yves Leterme, care în iulie a primit misiunea de a conduce negocierile, s-a întâlnit cu regele Albert al II-lea vineri la prânz.
De mai multe zile cererile partidelor vorbitorilor de limba olandeză pentru o reformă de stat, care să acorde o mai mare putere Flandrei, au fost respinse de formațiunile francofone. Ele au prezentat joi propuneri, respinse însă imediat de partidele flamande.

Articolul anterior CFR și Oțelul, înfrângeri cu 1-3
Articolul următor Modernizarea infrastructurii feroviare costă statul român peste 1,6 miliarde de lei

Comentează știrea

wMGWOdQYDEVJhxssMDf
22 octombrie 2014
GYQYUmXsSXeW

Bp69k3 rbndkdhlmaej, [url=http://kbuipqcaboxx.com/]kbuipqcaboxx[/url], [link=http://ipgnvdovpvcy.com/]ipgnvdovpvcy[/link], http://wsopulcyoaiq.com/

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei