Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Nenorocire la trecerea de cale ferată. Mai multe persoane au murit într-un accident feroviar

de Antonia IVAN Marţi, 26 Mai 2026 112 < 1 min citire
Nenorocire la trecerea de cale ferată. Mai multe persoane au murit într-un accident feroviar
O coliziune violentă între un tren și un microbuz școlar produsă în Buggenhout, Belgia, s-a soldat cu mai multe victime decedate, potrivit presei locale.
În microbuz se aflau șapte copii, un însoțitor și șoferul, în momentul în care vehiculul a fost implicat în accident la o trecere la nivel cu calea ferată din oraș. Informațiile au fost transmise de postul public flamand VRT, citat de BBC.
Ce veste sfâșietoare. Gândurile mele sunt alături de toate victimele, familiile lor și de toți cei implicați îndeaproape", a transmis pe rețelele sociale ministrul flamand al educației, Zuhal Demir.
Purtătoarea de cuvânt a poliției federale, An Berger, a declarat că impactul a avut loc la scurt timp după ora locală 08:00 (06:00 GMT), în timp ce barierele trecerii la nivel erau coborâte. Ea a precizat că, pentru moment, nu pot fi oferite detalii complete despre victime, întrucât familiile sunt informate în prealabil. De asemenea, a confirmat că nicio persoană aflată în tren nu a fost rănită, potrivit ȘtirileProTV.ro.
Sursă foto: știrileprotv 
Taguri
Articolul anterior Bicicliști și pietoni, în vizorul polițiștilor rutieri. Sute de sancțiuni aplicate într-o săptămână
Articolul următor Finanțarea ONG-urilor, între transparență și controverse

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei