Duminică, 07 Iunie 2026

Noi condiţii de intrare în Austria. Ce documente trebuie să prezentați la graniță

de Mircea GHIȚĂ Luni, 20 Decembrie 2021 125 1 min citire
Noi condiţii de intrare în Austria. Ce documente trebuie să prezentați la graniță
Autorităţile din Austria au revizuit condiţiile de intrare în țară, în contextul pandemiei de Covid-19. Începând de luni, 27 decembrie, intrarea pe teritoriul austriac este permisă cu prezentarea unor documente privind vaccinarea sau trecerea prin boală, anunță Ministerul Afacerilor Externe.
Persoanele vaccinate cu schema completă trebuie să prezinte un certificat de vaccinare cu un vaccin autorizat şi dovada efectuării dozei booster, iar cele care nu au doza booster trebuie să prezinte un certificat de vaccinare şi rezultatul negativ al unui test PCR, a cărui valabilitate să nu depăşească 72 de ore de la data prelevării probelor, potrivit comunicatului citat de Agerpres.
De asemenea, persoanele vindecate vor prezenta un document care atestă infectarea cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării şi pentru care poate fi prezentat un certificat medical de vindecare şi rezultatul negativ al unui test pentru virusul SARS-CoV-2, de tip PCR, a cărui valabilitate să nu depăşească 72 de ore de la data prelevării probelor.
Persoanelor vaccinate sau vindecate care nu prezintă rezultatul negativ al unui test de tip PCR pentru infecţia cu virusul SARS CoV-2 sau dovada efectuării dozei a 3-a/booster li se aplică măsura carantinei pentru o perioadă de 10 zile. Măsura carantinei poate fi încheiată de îndată ce persoana în cauză prezintă rezultatul negativ al unui test pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, precizează comunicatul.
Taguri
Articolul anterior Căsătoria şi divorțul în rai
Articolul următor VIDEO: Colindătorii scot românii la ferestre. Un grup din Bacău a pornit într-un tur prin toată țara

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei