Liderii sârb şi kosovar nu au căzut de acord asupra unui nou compromis propus de şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, în cursul unei noi reuniuni de criză la Bruxelles, potrivit agenţiei AFP.
- Publicitate -
„Noi am încercat totul pentru a se ajunge la un compromis între premierul kosovar Albin Kurti şi preşedintele sârb Aleksandar Vucic, dar a fost imposibil să reducem diferenţele", a declarat Borrell, exprimându-şi frustrarea pentru incapacitatea celor doi lideri de a se înţelege.
De la războiul care s-a încheiat în 1999 odată cu bombardamentele NATO, relaţiile între Pristina şi Belgrad trec de la o criză la alta.
Serbia refuză să recunoască autoproclamata independenţă în 2008 a fostei sale provincii, a cărei populaţie de 1,8 milioane de locuitori, în principal de origine albaneză, cuprinde o comunitate sârbă de circa 120.000 de persoane, care trăiesc în special în nordul Kosovo.