Preşedintele şi noul lider suprem al Vietnamului, To Lam, s-a întâlnit la Beijing cu omologul său chinez, Xi Jinping, cu ocazia primei sale călătorii în străinătate de la numirea în funcţia de conducător al Partidului Comunist din ţara sa, relatează agenţia AFP.
- Publicitate -
Xi Jinping l-a întâmpinat cu o paradă militară în faţa Sălii Poporului din Piaţa Tiananmen. Apoi, cei doi lideri au avut o întrevedere înainte de a semna documentele de cooperare.
În vârstă de 67 de ani, To Lam a fost desemnat la începutul lunii august la conducerea Partidului Comunist din Vietnam, cea mai puternică poziţie din ţară, după moartea predecesorului său Nguyen Phu Trong (80 de ani).
„În calitate de partide comuniste aflate la guvernare în prezent la nivel mondial, China şi Vietnam ar trebui să menţină spiritul original de prietenie, să urmărească prietenia tradiţională şi să continue să aprofundeze comunitatea de destine comune sino-vietnameze, ceea ce este important din punct de vedere strategic", a declarat Xi Jinping. El a cerut celor două ţări să conducă „un efort comun de promovare a cauzei socialismului mondial".