Duminică, 07 Iunie 2026

Noul premier al Republicii Moldova vine la București în prima sa vizită oficială

de Madalina PETRESCU Luni, 10 Noiembrie 2025 64 1 min citire
Noul premier al Republicii Moldova vine la București în prima sa vizită oficială
Nou premier al Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, vine la București pe 13 noiembrie, aceasta fiind prima sa vizită oficială de la preluarea mandatului de prim-ministru, potrivit responsabililor Guvernului de la Chișinău.
La București, prim-ministrul Alexandru Munteanu va avea o întrevedere cu președintele României, Nicușor Dan. De asemenea, se va întâlni la Palatul Victoria cu omologul său român, Ilie Bolojan.
"Premierii vor discuta subiecte de pe agenda bilaterală, cu accent pe proiectele de interes comun, care au impact direct asupra cetățenilor ambelor state. Întrevederea va fi încheiată cu declarații de presă", au subliniat reprezentanții Executivului moldovean.
Ulterior, șeful Executivului de la Chișinău va discuta "cu oficiali din Parlamentul român și va avea o întrevedere cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și Alteța Sa Regală Radu, Principele Consort al României".
Când a preluat șefia Guvernului
În data de 31 octombrie, Guvernul Munteanu a primit votul de încredere al aleșilor moldoveni, într-o ședință care a durat peste cinci ore. De la tribuna Legislativului, Alexandru Munteanu a vorbit despre un Guvern orientat spre creștere economică, o mai mare eficiență și integrare europeană.
Guvernul Munteanu a primit votul de încredere al celor 55 de aleși moldoveni, fiind vorba despre deputații aleși pe listele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).
Blocul Alternativa, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) și deputatul neafiliat Vasile Tarlev nu și-au dat votul.
La ședința privind acordarea votului de încredere pentru noul Executiv au participat 88 de aleși din totalul de 101. 
Taguri
Articolul anterior Un pensionar a fost jefuit de ceasuri, lingouri de aur și bijuterii de tânărul cu care întreținea relații sexuale
Articolul următor Pietonii, bicicliștii și utilizatorii de trotinete, pândiți de polițiștii rutieri constănțeni

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei