Miruna Oprescu, elevă în clasa a IX-a la liceul teoretic "Ovidius" din Constanța a obținut medalia de argint la prima ediție a Olimpiadei Internaționale de Astronomie și Astrofizică, eveniment desfășurat în perioada 30 noiembrie - 9 decembrie, în localitatea tailandeză Chang Mei.
- Publicitate -
Lotul României a obținut în total trei medalii, din care una de aur și două de argint, și două mențiuni. Medalia de aur a fost câștigată de Ioo Vilmosz, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național "Inochenție Micu Clain" din Blaj, județul Alba.
Competiția a reunit 100 de concurenți din 21 țări, România reușind să ocupe poziția a 5-a, în clasamentul neoficial al națiunilor.