O femeie de 24 de ani din judeţul Galaţi a fost rănită şi a ajuns la spital, după ce a fost prinsă între un autovehicul staţionat şi unul aflat în mişcare, dar fără şofer, informează, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.
- Publicitate -
Potrivit sursei citate, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci au fost sesizaţi cu privire la faptul că la Spitalul Municipal Tecuci s-a prezentat o femeie care a declarat că a fost victima unui accident rutier.
Potrivit Digi24, din verificările efectuate a reieşit că un bărbat, de 32 ani, a oprit autoturismul pe care îl conducea pe o stradă din localitatea Munteni şi a coborât de la volan fără a acţiona frâna de staţionare, după care s-a îndepărtat de vehicul, scrie Agerpres.
Întrucât autoturismul s-a pus în mişcare îndreptându-se spre o autoutilitară staţionată, victima, o femeie, de 24 de ani, pasageră în autoutilitară, a încercat să oprească autoturismul aşezându-se între cele două vehicule, fiind astfel rănită.