O fetiță de 7 ani din New York a supraviețuit după ce a căzut de la geamul apartamentului aflat la etajul al treilea al unui bloc. Fetița a fost prinsă în brațe de un vecin care o văzuse că merge pe pervazul geamului.
- Publicitate -
Incidentul a fost filmat de un alt vecin. În imagini se vede cum fetița se plimbă pe pervazul geamului, fără să-și dea seama de pericolul în care se află. La un moment dat, copila pășește în gol și cade de la etajul al treilea al clădirii, direct în brațele unui vecin.
Conform poliției, fetița a scăpat nevătămată. Copila, care suferă de autism, a ieșit pe geam în timp ce mama ei se afla în altă cameră cu celălalt copil al familiei.