Duminică, 07 Iunie 2026

O judecătoare din SUA a anulat obligaţia de a purta mască în transportul public

de Mircea GHIȚĂ Marţi, 19 Aprilie 2022 317 < 1 min citire
O judecătoare din SUA a anulat obligaţia de a purta mască în transportul public
O judecătoare americană a declarat, ieri, ilegală obligaţia federală de a purta mască sanitară în transportul public din Statele Unite, măsură intens contestată în instanţe, notează AFP.
Judecătoarea Kathryn Kimball Mizelle, de la tribunalul din Tampa, statul Florida, a considerat în decizia sa că Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA, principala agenţie federală de sănătate, şi-au depăşit prerogativele prin impunerea acestei obligaţii, care se aplică în special la avioane, trenuri, metrouri şi autocare.
Administraţia Joe Biden s-a trezit recent sub o presiune crescândă pentru a relaxa sau a anula această măsură. Mai mult de 20 de state conduse de republicani şi câteva companii aeriene importante au cerut în special încetarea măştii obligatorii în avioane şi alte mijloace de transport în comun, mai scrie AFP.
Săptămâna trecută, autorităţile federale au luat decizia de a prelungi obligaţia de a purta mască cel puţin până la data de 3 mai.
Taguri
Articolul anterior Bătălia pentru Donbas a început. Oficial ucrainean: "Nu mai e niciun oraș unde să fii în siguranță"
Articolul următor Amenzi şi nenumărate deficienţe în domeniul panificaţiei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei